Paşcani, strada Gării, nr. 157, IS +40 232 762 562 secretariat@scoalaspecialapascani.ro

Şcoala Specială Paşcani

Prezentarea instituţie

O scoala speciala facuta de oameni speciali pentru copii speciali

O scoala speciala facuta de oameni speciali pentru copii speciali

Cel mai important a fost să înțelegem că școala nu este numai un serviciu, ci este locul în care ne petrecem foarte mult timp, este locul unde ne punem în practică ideile, este locul unde învățăm și ne transformăm, motive suficiente de a face acest loc mai cald, mai primitor, un al doilea cămin. Așa au venit rând pe rând proiecte care au schimbat școala în cea cu care, astăzi la 44 de ani de existență, ne mândrim. Am realizat proiecte europene ce ne-au deschis orizonturi călătorind în țări europene pentru a învăța din experiență colegilor de acolo. Am oferit experiența noastră la schimb și încet, încet am devenit noi cei ce am putut învăța pe alții. Am construit cabinete și laboratoare, ne-am făcut clase frumoase, am plantat pomi și multe flori și, cel mai important, am oferit copiilor ce ne-au călcat pragul ceea ce aveau nevoie pentru a deveni oameni. Cu timpul ne-am făcut o identitate creându-ne sigla, steagul, site-ul, imnul și am luat de pe fețele copiilor noștri zâmbetul pentru a ne face un brand, Special de Pașcani. Cu acest zâmbet i-am primit pe toți cei ce ne-au devenit prieteni, pe cei de lângă noi (elevi și profesori de la școlile din Pașcani), pe cei asemeni nouă (de la alte școli speciale), prieteni din țară care ne-au ajutat în proiectele noastre sau prieteni de foarte departe, din alte țări care au venit să ne vadă, să-i ajutăm și să ne ajute. Știu că tot ce am realizat alături de colegi în acest timp a înseninat fețele celor alături de care ne numim Speciali de Pașcani, acei ambasadori ai muncii noastre, oglinda școlii.

Gabriela Nedelcu, Director

Misiune

În contextul dinamicii societăţii actuale, în care adaptabilitatea la schimbările sociale și tehnologice este caracteristica indispensabilă reuşitei în integrarea socio profesională, Şcoala Gimnazială Specială Paşcani asigură servicii de asistenţă educaţională şi terapeutic-recuperatorie pentru copiii cu deficienţă mintală de diverse grade de pe raza municipiului Paşcani și comunele limitrofe. Aceste servicii vizează dezvoltarea armonioasă a personalității și formarea unor deprinderi de bază creând premisele unei cât mai bune integrări sociale și profesionale a copiilor cu CES, în funcţie de potenţialul individual.

Imbunatatirea continua a serviciilor oferite

Şcolii Speciale Paşcani va urmări îmbunătățirea continuă a serviciilor oferite prin:
• evaluarea continuă a activităţii cadrelor didactice pentru asigurarea profesionalismului, a calităţii şi a integrităţii;
• consultarea tuturor actorilor implicaţi în procesul de educaţie (cadre didactice, elevi, părinţi, comunitatea locală) cu privire la toate demersurile care au în vedere creşterea calităţii serviciilor educaţionale;
• dezvoltarea de programe și proiecte pentru modernizarea spațiului educațional și diversificarea serviciilor educaționale și terapeutice;
• comunicarea eficientă şi sistematică cu Comitetul consutativ al părinților, Comitetul elevilor, reprezentanți ai comunităţii locale în vederea obţinerii informaţiilor relevante ce au legatură cu eficiența și calitatea serviciile educaţionale oferite;
• realizarea de parteneriate şi colaborarea cu instituţii similare din județ, din ţară şi din Europa, cu instituţii non guvernamentale, cu reprezentanţi ai autorităţilor naţionale, regionale şi locale;
• compararea continuă a rezultatelor activităţii Inspectoratului Şcolar Judeţean cu rezultatele altor instituţii similare din ţară şi din Europa;
• implicarea personalului Școlii Gimnaziale Speciale Pașcani în programe de formare continuă, în proiecte europene şi în cercetare.

Valori si principii

Am realizat proiecte europene ce ne-au deschis orizonturi călătorind în țări europene pentru a învăța din experiență colegilor de acolo. Am oferit experiența noastră la schimb și încet, încet am devenit noi cei ce am putut învăța pe alții.

Adevăr

Toata activitatea desfăşurată de către angajații şcolii va urmări adevărul şi se va baza pe evidențe şi fapte verificate.

Competente profesionale

Personalul școlii, angajat pe diferite poziţii, trebuie să dovedească prin activitatea desfăşurată cunoaşterea domeniului respectiv, deschiderea către învăţare şi perfecţionare continuă, asigurarea calităţii şi urmărirea excelenţei. Cadrele didactice și ceilalți specialiști ai Școlii Gimnaziale Speciale Pașcani trebuie:
• să fie bine pregătiţi în ceea ce priveşte desfășurarea actului educațional și terapeutic/ să aibă o bună pregătire ştiinţifică, psihopedagogică şi metodică în specialitate;
• să cunoască şi să aplice legislaţia în vigoare, aspectele metodologice specifice, să folosească modalităţi de comunicare şi relaţionale cât mai eficiente.

Demnitate

Personalul Şcolii Speciale Paşcani va trata cu respect şi considerație toți purtătorii de interese din educație: cadre didactice, elevi, părinți, reprezentanți ai comunității locale.

Responsabilitate

Fiecare persoană din echipa Specialilor de Pașcani trebuie să-şi asume responsabilitatea prin:
• oferirea priorităţii educaţiei şi îngrijirii elevilor
• angajarea în activităţi de dezvoltare profesională continuă şi de îmbunătăţire a strategiilor de predare-învăţare
• colaborarea şi cooperarea cu colegii în interesul educării şi bunăstării discipolilor

Integritate

Cadrele didactice trebuie să dovedească integritate în toată activitatea didactică și terapeutică, să dovedească echilibru şi demnitate, să urmărească crearea şi menţinerea relaţiilor profesionale corespunzătoare, comportarea cu imparţialitate, încredere şi onestitate.

Onestititate

Cadrele didactice trebuie să îți exercite acțiunile de zi cu zi cu corectitudine și bună intenție, exprimând stima de sine față de o altă persoană, acționând sincer și corect.

Încredere

Cadrul didactic trebuie să fie cinstit și rezonabil, să participe la bunăstarea indivizilor și a comunității, să soluționeze problemele prin discuții profesionale și de reflexie.

Acest site este
în actualizare !

  Vă rugăm să reveniţi sau accesaţi
versiunea veche, link mai jos.  


  Link pentru versiunea precedenta a website-ului