Noutati

„Pot să vin în lumea ta?” – Proiect de consiliere parentală

Proiectul de consiliere parentală „Pot să vin în lumea ta?” este un proiect care se derulează de câțiva ani buni în cadrul Școlii Gimnaziale Speciale Pașcani, mai exact din anul școlar 2018-2019.

Graficul activităţilor incluse în proiect presupune atât ședințe de consiliere individuală, cât și seminarii pe diverse teme de consiliere parentală. În acest moment sunt implicați în proiect ca și consilieri parentali zece cadre didactice, profesori ai școlii Gimnaziale Speciale Pașcani, alături de domnul director, Condrea Cătălin, care a fost și inițiatorul acestui  proiect. Numărul de părinți din grupul țintă este în acest an școlar de douăzeci.

Ideea proiectului a plecat de la necesitatea unei mai bune implicări a părinților copiilor cu dizabilităţi în viața școlară a acestora din urmă, scopul proiectului fiind acela de a crește rezultatele școlare ale copiilor cu dizabilităţi, creșterea gradului de integrare școlară, de autonomie socială, precum și creșterea nivelului de achiziții cognitive ale acestora.

Succesul proiectului a fost măsurat prin intermediul a două instrumente de evaluare și anume chestionarul pentru părinţi, dar  și grila de evaluare pentru elevi.

Proiectul și-a atins scopul cu fiecare grupă de părinți, astfel că s-a putut constata o creștere a rezultatele școlare ale copiilor. Părinţii au dobândit noi informații despre ceea ce presupune dizabilitatea copilului lor, fapt ce a determinat o mai bună cunoaştere a particularităţilor acestuia, și-au dezvoltat totodată abilităţi şi și-au format competenţe privind diverse  tehnici de lucru pe care le pun în practică atunci când copilul se află în familie.

Părinţii au înţeles mult mai bine care este rolul şcolii în dezvoltarea/recuperarea copilului, care sunt responsabilităţile şcolii şi care sunt limitele, înţelegând faptul că relaţia de parteneriat şcoală-familie este extrem de importantă şi că doar împreună, formând o echipă, facem ceea ce este bine pentru evoluţia copilului.

Proiect coordonat de profesor Condrea Catalin, Timofte Elena, Luca Cristina, Palade Delia, Hogas Oana, Oneata Larisa, Vezeteu Diana, Mocanu Verginica, Rosca Mariana, Lipciuc Monica, asistent social Hobinca Mihaela.