Paşcani, strada Gării, nr. 157, IS +40 232 762 562 secretariat@scoalaspecialapascani.ro

COMUNICAT DE PRESĂ

COMUNICAT DE PRESĂprimavara editia 6

Festivalul-Concurs Județean „Primăvara în culoare” – ediția a XIV-a

Școala Gimnazială Specială Pașcani,în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, organizează joi, 28 mai 2026, începând cu ora 10:00, la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” Pașcani, etapa județeană a Festivalului-Concurs „Primăvara în culoare”, ediția a XIV-a, proiect inclus în Calendarul Proiectelor de Educație Extrașcolară Județean 2026, poziția 92.

Evenimentul reunește elevi cu cerințe educaționale speciale din cele șase școli speciale ale județului Iași, precum și elevi din unități de învățământ integrator, oferindu-le oportunitatea de a se exprima artistic prin muzică, dans, teatru și arte plastice.

Festivalul promovează creativitatea, incluziunea, egalitatea de șanse și valorizarea diversității, contribuind la dezvoltarea încrederii în sine și la integrarea socială a elevilor cu CES, în spiritul Obiectivului de Dezvoltare Durabilă 10 – Reducerea inegalităților.

Publicul va avea ocazia să urmărească momente artistice pregătite de elevi și cadre didactice, dar și să viziteze expoziția de lucrări artistico-plastice realizate în cadrul activităților desfășurate în perioada martie–mai 2026.

Festivalul se desfășoară într-o atmosferă de sărbătoare, emoție și colaborare, având ca scop promovarea talentului și a potențialului artistic al copiilor cu cerințe educaționale speciale.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Vă așteptăm cu drag să fiți alături de noi și să susțineți prin prezență și apreciere acest demers educațional și artistic dedicat copiilor!

Organizator,
Școala Gimnazială Specială Pașcani